StatCounter

duminică, 10 iunie 2012

Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Constantin Iulian

S-a născut la Vaslui, la 17 octombrie 1929. A urmat cursurile Liceului Mihail Kogălniceanu” din oraşul natal şi a fost încadrat în Frăţia de Cruce nr. 46 în 1945. După înăsprirea represiunii împotriva legionarilor pe parcursul anului 1948, a fost arestat împreună cu ceilalţi membri ai grupului şi implicat într-un proces în martie 1949. A fost condamnat prin sentinţa nr. 336/18.03.1949 la 7 ani de închisoare corecţională. A trecut prin reeducarea  din închisoarea Piteşti.
În mai 1950 a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Eliberat la expirarea pedepsei, în 1955, s-a înscris la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, dar a fost rearestat la 13 februarie 1958 şi acuzat că a încercat să reorganizeze Mişcarea Legionară în libertate. A primit o condamnare de 25 de ani muncă silnică. Cea de-a doua detenţie şi-a petrecut-o aproape integral în Aiud, unde a refuzat să accepte reeducarea propusă de regim prin colonelul Gheorghe Crăciun.
A fost eliberat la 1 august 1964. A reuşit ulterior să termine Facultatea de Construcţii şi, spre sfârşitul regimului comunist, să îşi susţină teza de doctorat în hidrotehnică. După 1990 a fost profesor de hidrotehnică la Politehnica Bucureşti, dar şi-a continuat şi activitatea în plan politic, fiind preşedinte al Partidului Pentru Patrie (1995-2005) şi al Partidului Totul pentru Ţară, până în ultimele sale zile. A decedat vineri, 8 iunie.
Constantin Iulian la emisiunea „Profesioniştii” realizată de Eugenia Vodă, pe TVR, aici.
      Informaţii preluate de pe site-ul fenomenulpiteşti.ro, unde cei interesaţi pot găsi mai multe amănunte.